Ce este lintea și cum o poți integra în rețetele tale

Timp citire:

Indiferent de anotimp, specialiștii ne recomandă să consumăm alimente din care ne putem lua doza necesară de nutrienți, vitamine și minerale. Lintea este o leguminoasă des întâlnită în bucătăria vegetariană, și nu numai, grație calităților sale nutritive și, beinînțeles, gustului. Noi ne-am gândit, dacă tot se apropie perioada postului, să îți prezentăm câteva tipuri de linte și să îți arătăm cum o poți consuma pentru a te bucura de aroma și de calitățile sale.

 

Despre linte

Lintea provine din Orientul Mijlociu – de altfel, și astăzi este unul dintre alimentele de bază în bucătăriile orientale. Se crede că este una dintre cele mai vechi culturi cunoscute și sistematizate de către om. Au fost găsite dovezi ale existenței lintei datând din anii 8000 î.e.n., după săpăturile arheologice pe malurile râului Eufrat, în Irakul de azi.

Deși este un aliment de bază în bucătăriile asiatice și nord-africane, cea mai mare producție de linte în zilele noastre se află în Canada. Lintea este adesea clasificată după culoare, care poate varia de la galben și roșu la verde, maro sau negru.

 

Iată câteva dintre cele mai comune tipuri de linte:

În funcție de culoare și categorie, lintea are diferite arome și proprietăți. De aceea, în cele ce urmează, vei vedea ce vitamine, minerale și nutrienți are fiecare, gustul și câteva idei unde o poți integra.

Verde

Boabele de linte verde pot varia ca dimensiune și sunt de obicei o alternativă a soiului Puy în rețete. Lintea verde este un aliment sățios, deosebit de hrănitor, ce îți furnizează un număr echilibrat de calorii de calitate, energie de durată și siguranța unui tranzit intestinal optim. Lintea verde conține proteine și fibre, la care se adaugă vitaminele (grupul de vitamine B, vitamina K în cantități mici), folat și mineralele precum fier, zinc, cupru, potasiu, , magneziu, fosfor, mangan și calciu.

Poți prepara cu ea tocănițe și multe alte feluri principale.

Galbenă

Lintea galbenă are o aromă dulce și asemănătoare cu nuca. Se potrivesțe bine în preparate ce conțin legume mai dulci, cum ar fi dovlecelul și morcovul.  Aceasta conține proteine, fibre, fier, folat, multe minerale, toate B-urile (cu excepția B12).

Lintea poate fi inclusă în supe, salate, mâncăruri cu orez, curry, tocănițe, sosuri.

Roșie

Aceste boabe se desfac și se gătesc rapid. Lintea roșie are o aromă ușor dulce. Este sortimentul pe care îl poți include cel mai ușor în bucătaria ta, pentru că are cel mai scurt timp de gătire (minim 15 minute). Reprezintă o sursă de proteine, carbohidrați, fibre alimentare, fier, vitamina B6, și beta caroten.

Se înmoaie destul de mult la fierbere, motiv pentru care constituie baza potrivită pentru piureuri, paste vegetale, supe creme, dar și plăcinte absolut senzaționale.

Puy

Aceasta provine din regiunea franceză Le Puy. Are o culoare similară celei maro, ar bobul e cam cât o treime din cel de linte verde. Se remarcă prin gustul piperat. Sunt o sursă de fibre, proteine și fier.

Este potrivită pentru supe și salate.

Maro

Are o aromă gustoasă, își menține bine forma în timpul gătitului și este un ingredient potrivit pentru tocană. Are un timp mediu de fierbere si gătire, de 20-30 de minute. Conține, de asemenea, carbohidrați, fier, folat.

O poți include cu încredere în supe, cărora le va da un gust delicios și un conținut crescut de proteine.

Beluga

Acestea sunt boabe de linte negre. Sunt o bază excelentă pentru salate calde. Au gust asemănător cu nuca, și se folosec în special in bucătăria indiană. Conțin fibre, proteine, fier.

Poți prepata tocănițe sau paste vegetale cu acest sortiment.

 

Cum (mai) poți consuma lintea?

Lintea, de orice fel, se poate integra ușor în multe preparate. Mai sus ai văzut câteva rețete. În plus, o alegere excelentă pentru perioada rece sau pentru zilele în care alegi să ții post ar putea fi pasta tartinabilă.

Pasta tartinabilă din linte roșie este bogată în proteine de calitate înaltă, datorită lintei atent selecționate. Conține fibre vegetale cu rol important în tractul digestiv. Este o sursă naturală de folați, mangan și polifenoli cu rol antioxidant. Această pastă este ideală pentru diversitatea în alimentația zilnică, deoarece este un preparat obținut din ingrediente de calitate superioară.

Pasta tartinabilă din linte roșie cu ardei. Cu o tartinabilitate comparabilă cu pateurile tradiționale, cu un gust plăcut și aromat datorită ardeiului și cepei, pasta tartinabilă de linte roșie reprezintă un produs sățios, sănătos și gata de consum atunci când vrei să prepari o gustare rapidă. De asemenea, dacă îți plac gustările picante, îți recomandăm varianta iute a acestei paste.

La rândul lor, pastele vegetale pot reprezenta un ingredient de bază în rețete. Am scris un articol despre cum poți integra pasta vegetală în meniurile tale.

 

Lintea este o leguminoasă sănătoasă și foarte bună la gust, spunem noi. Te invităm și pe tine să o adaugi în rețete, în meniuri și să ne spui cum ți se par pastele vegetale pe bază de linte.

Expertul SanoVita
Expertul SanoVitahttps://www.sanovita.ro/
Viziunea SanoVita este ca, promovand hrana sanatoasa, nu doar vom asista la o imbunatatire a sanatatii romanilor, ci, mai mult de atat, vom fi unul dintre factorii care participa activ la schimbarea in bine. Ne dorim sa contribuim la o lume mai buna, mai constienta de ceea ce mananca, de oportunitatile care exista in camara fiecaruia si sa dam idei pentru o alimentatie sanatoasa si, in acelasi timp, gustoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

spot_img

Postari recente

Ce înseamnă colon iritabil: simptome, tratament și cauze

În urma unui disconfort abdominal sau unei schimbări anormale de scaun când mergi la baie, te întrebi probabil dacă este ceva grav sau nu,...

8 cereale fara gluten, pline de sanatate – retete pentru o digestie lina si vitalitate!

Glutenul este un tip de proteina care se gaseste in diferite tipuri de cereale precum grau (si varietatile de grau, ca spelta, kamut, durum,...

Pofta și nevoia de dulce: Cum să înțelegi ce este în spatele ei, pentru a o controla mai ușor

Ai poftă de dulce din când în când? Nu este nimic în neregulă cu asta, atât timp cât nu se întâmplă des. Însă dacă...

Articole din aceeasi categorie

Ce înseamnă colon iritabil: simptome, tratament și cauze

În urma unui disconfort abdominal sau unei schimbări anormale de scaun când mergi la baie, te întrebi probabil dacă este ceva grav...

8 cereale fara gluten, pline de sanatate – retete pentru o digestie lina si vitalitate!

Glutenul este un tip de proteina care se gaseste in diferite tipuri de cereale precum grau (si varietatile de grau, ca spelta,...

Pofta și nevoia de dulce: Cum să înțelegi ce este în spatele ei, pentru a o controla mai ușor

Ai poftă de dulce din când în când? Nu este nimic în neregulă cu asta, atât timp cât nu se întâmplă des....